Amenzi de zeci de milioane de euro pentru marile multinaționale de materiale de construcții din România. Ce a descoperit Consiliul Concurenței?
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanConsiliul Concurenței a sancționat companiile Holcim România SA, Romcim SA și Heidelberg Materials România SA cu amenzi de aproape 44 de milioane de euro pentru că s-ar fi înțeles asupra politicilor de stabilire a prețurilor, conform unui comunicat al instituției.
Holcim Romania SA a primit cea mai mare amendă, în valoare de 90,9 milioane lei (18,2 milioane euro) în timp ce Romcim SA a fost amendată cu 66,123 milioane lei (13,3 milioane euro) iar Heidelberg Materials România SA cu 60,942 milioane lei (12,2 milioane euro).
În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că, cel puțin în perioada 2017-2018, între cei trei producători de ciment s-a realizat un schimb de informații comerciale sensibile (informații referitoare la prețuri viitoare, discounturi, condiții de plată, termene de plată, cantități, volume etc.) prin intermediul unor clienți.
Astfel, fiecare dintre cei trei producători a avut acces la informații care nu aveau caracter public (nefiind vorba despre prețuri la raft), pe care le-au centralizat, monitorizat și utilizat în stabilirea strategiilor comerciale în ceea ce privește politica de preț.
'Fiecare companie implicată a putut să prevadă, în mod rezonabil, că informațiile despre propriile condiții comerciale vor ajunge la ceilalți producători. Comportamentul a condus la reducerea concurenței, ceea ce a generat majorarea prețurilor cimentului față de țările vecine', a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, citat în comunicat.
Autoritatea de concurență precizează că monitorizează piața materialelor de construcții, având în vedere importanța strategică a sectorului construcțiilor în dezvoltarea economică și socială.
https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fconsiliulconcurentei.ro%2Fposts%2Fpfbid02JeTjC6mLvRGRVDf2wjFpfuwwZrfbF9FZgaVY7iyzmDXjqA7btk4tf1je2Pfxys9vl&show_text=true&width=500
Citește și:
- 19:53 - Ninel Peia: Radiografia Justiției. Fabrica de jertfe și prețul inuman al meritocrației!
- 18:41 - Rheinmetall se laudă că a încheiat cu România 'cel mai mare pachet de contracte din istoria recentă a companiei'. Suma uriașă care va ajunge la nemți
- 18:36 - Renault oferă compensații de zeci de mii de lei pentru plecări voluntare de la Dacia
- 18:12 - George Simion, despre suprataxarea contractelor part-time: „Așteptăm și votul din plen pentru a face DREPTATE”
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News













