O nouă încercare de listare pe bursă a gigantului de stat Hidroelectrica

hidroelectrica_portile_de_fier_11566100
Guvernul României și-a propus cu șase ani în urmă să listeze pe bursa de la București compania-gigant Hidroelectrica, dar au apărut tot felul de obstacole între timp, inclusiv o perioadă de insolvență.
Şansele ca Hidroelectrica să fie listată anul viitor la bursă sunt destul de mari, iar procesul ar putea fi finalizat până în septembrie 2020
, a declarat, joi, Bogdan Badea, directorul general al producătorului de energie, în cadrul unei conferinţe.Guvernul şi-a propus încă din 2013 listarea la bursă a unui pachet de 15% din acţiunile Hidroelectrica. Între timp, prin hotărâre de Guvern, pachetul propus spre listare a fost modificat la 10%."Există şanse destul de mari ca Hidroelectrica să fie listată până acum anul viitor. Obiectivul pe care ni l-am propus este septembrie 2020, odată ce am scăpat de opinia cu rezerve", a afirmat Badea, prezent la conferinţa Focus Energetic.El a explicat că existau proiecte vechi, istorice, a căror finalizare era incertă, iar acest lucru a îngreunat cel mai mult procesul de listare."Le-am clarificat pe toate, prin hotărâri AGA. Practic, auditorii au eliminat opinia cu rezerve, pentru că problema lor era legată de incertitudine, fiind vorba şi de investiţii foarte mari. Am făcut ajustări de valoare pe foarte multe dintre ele. Zona proiectelor care se continuă depăşeşte un miliard de lei", a arătat şeful Hidroelectrica.Potrivit lui Badea, există o comisie la nivelul ministerului Energiei, care trebuie să aprobe toţi paşii pentru listare şi caietul de sarcini."Am finalizat săptămâna trecută task-urile pentru consultantul juridic, suntem în faza pregătirii documentaţiei necesare pentru urcarea pe SEAP pentru organizarea licitaţiei. Nu se ştie deocamdată dacă va fi vorba de o dublă listare, cu siguranţă va fi la Bursa de la Bucureşti", a mai spus responsabilul producătorului de energie.Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 80% din acţiunile Hidroelectrica, restul de 20% fiind în portofoliul Fondului Proprietatea.
Citește și:
- 13:31 - De la Beirut la București: Ascensiunea controversată a lui Saadeh Hardan
- 12:31 - Legea care interzice vânzarea companiilor de stat a fost adoptată în Parlament
- 12:11 - Realitatea Plus, dată ca exemplu de dezinformare, fără nicio probă. Postul TV solicită public dovezile
- 11:30 - MApN pune tunurile pe noua lege a salarizării, după ce șeful Armatei a ajuns să aibă salariul mai mic decât cel al unui parlamentar
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














