Bombă pe piața mierii de albine. Decizia europeană care schimbă regulile jocului

albine1
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanNegociatorii din statele membre UE au ajuns la un acord ca, pe viitor, borcanele de miere să fie etichetate clar cu țara de origine. Așa-numitele „directive privind micul dejun” conţin noi reglementări referitoare la sucul de fructe şi dulceaţă.
Ei au ajuns marţi noaptea, 30 ianuarie, la un acord provizoriu asupra aşa-numitelor „directive privind micul dejun”, potrivit Agerpres.
Până acum, doar amestecurile de miere trebuiau etichetate, pentru a preciza dacă sunt sau nu originare din UE. În viitor, va trebui menţionată ponderea de miere din fiecare ţară. De asemenea, legislaţia este menită să prevină amestecul de miere falsă cu produsul original.
„În urma studiilor de fezabilitate şi pentru a limita fraudele, Comisia Europeană trebuie să propună un cod unic de identificare sau o tehnică similară pentru a putea stabili traseul mierii de la apicultori la consumatori”, se arată în comunicatul publicat după finalizarea negocierilor.
„De asemenea, s-a convenit că ar trebui înfiinţată o platformă de experţi la nivelul UE pentru colectarea de informaţii în vederea îmbunătăţirii controalelor, detectarea falsificării mierii şi furnizarea de recomandări pentru un sistem de trasabilitate care să permită stabilirea traseului mierii de la apicultori sau de la importatori”, explică sursa citată.
„Directivele privind micul dejun” conţin noi reglementări referitoare la sucul de fructe şi dulceaţă.
În viitor, sucurile de fructe vor putea avea eticheta „conţinut redus de zahăr” dacă cel puţin 30% din zahărul natural este înlocuit. Totuşi, nu trebuie folosiţi îndulcitori.
De asemenea, legislaţia stabileşte că cel puţin 450 grame de fructe trebuie folosite pentru a face un kilogram de dulceaţă.
Citește și:
- 08:36 - Fermierii români trag un semnal de alarmă: explozia prețurilor la îngrășăminte pune agricultura sub presiune
- 13:56 - Înșelătoria cu etichetele de la raft, ce a descoperit ministrul Agriculturii: „Nu am putut verifica dacă produsul e românesc”
- 15:48 - Plafonarea prețurilor la alimentele de bază se prelungește? Ce se întâmplă după 30 iunie
- 10:21 - EUROSTAT: Vânzările de pesticide din UE au crescut cu 8% în 2024
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News













