FOTO + VIDEO Dacia a lansat Spring, primul model comercial 100% electric. Automobilul va fi produs în China

dacia spring 1
Grupul Renault a prezentat joi, la Paris, Dacia Spring, primul automobil electric sub brand românesc. Pe lângă varianta comercială pentru public, producătorul a prezentat și doua versiuni dedicate, una serviciilor de car sharing şi alta utilitară, denumită Cargo.
Primul automobil 100% electric al mărcii Dacia va costa între 15.000 și 17.000 de euro, iar comenzile vor fi preluate din primăvara anului viitor. începând din primăvara anului 2021. Oferta comercială va cuprinde două nivele de echipare pentru varianta destinată publicului larg iar costul bateriei va fi inclus în prețul de achiziție.Spring aparține segmentului mini, cu dimensiuni de 3,73 m lungime, 1,62 metri lățime (fără retrovizoare) și 1,51 m înălțime.Modelul dispune, în serie sau opțional, de direcția cu asistență variabilă 100% electrică, închiderea centralizată de la distanță, geamurile electrice, sistem de aer condiționat manual, sistem multimedia, reglaj electric al oglinzilor retrovizoare.

Mașina este propulsată de un motor electric 33 kW (44 CP) și are o baterie de 26,8 kWh, ce poate fi fi încărcată AC până la 6,6 kW sau DC până la 30 kW (opțional). Autonomia este de 225 km WLTP / 295 km WLTP City și ajunge la viteză maximă de 125 km/h.

Modelul Dacia Spring va fi fabricat la uzinele din Shiyan, China, țară în care o variantă a modelului este deja comercializată sub titulatura de Renault K-ZE.
Clipul oficial de prezentare
:
Citește și:
- 19:40 - Piața auto și criză carburanților: Românii preferă SUV-urile și mașinile electrificate - ANALIZĂ
- 14:33 - Scădere majoră în industria auto: Sub 50.000 de mașini produse în România în martie 2026
- 11:26 - Ieftiniri la pompă. Motorina a scăzut sub 10 lei pe litru marți, 7 aprilie, după reducerea accizei
- 21:48 - Schema de ieftinire a motorinei, modificată. Ce se întâmplă cu prețul la pompă și de ce benzina nu este inclusă
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










