Analiză: Cât de rentabilă este asocierea cu China pentru reactoarele de la Cernavodă

cernavoda
Pe 9 mai Ministrul Energiei urmează să semneze Acordul Investitorilor pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă cu China General Nuclear Power Corporation (CGN). În acest context, portalul specializat NewsEnergy.ro a realizat o analiză privind efieneţa acestei asocieri şi potenţialele efecte asupra pieţei autohtone de energie.
Prima remarcă a analizei vizează costurile finale ale proiectului, China fiind recunoscută pentru finanțarea scumpă pe care o acordă. De altfel, Ministerul Energiei a propus recent introducerea unor subvenții directe în facturile de energie ale românilor de peste 2 miliarde de euro doar pentru acest proiect, pentru a compensa diferența între costurile și veniturile obținute din vânzarea energiei.Tocmai din această perspectivă, proiectul s-ar putea dovedi prea costisitor pentru o țară săracă precum România, în care consumatorii oricum plătesc foarte mult pentru energia din surse regenerabilele. În plus, analiza vorbeşte şi despre continuarea procesului de decapitalizare a companiilor enegetice ale statului, pe care chiar acesta le lasă fără resurse de investiţii, prin dividende speciale și plafonări ale tarifelor.Puteţi citi analiza privind viitorul reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă AICI.
Citește și:
- 12:26 - FMI pregătește 50 de miliarde de dolari pentru economiile lovite de războiul din Orientul Mijlociu
- 09:15 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:26 - Ieftiniri la pompă. Motorina a scăzut sub 10 lei pe litru marți, 7 aprilie, după reducerea accizei
- 18:47 - Avertismentul lui Daniel Dăianu: De la economisire la raționalizarea forțată. Ce ne așteaptă în caz de criză?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










