Ședință importantă la Bruxelles, se caută o soluție pentru criza provocată de SCUMPIREA ENERGIEI

Gazprom s-a hotărât să majoreze livrările către Europa
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanLiderii țărilor din Uniunea Europeană se reunesc joi, la Bruxelles, pentru a găsi soluții în criza prețurilor crescute ale energiei. Reuniunea are loc în contextul în care Comisia Europeană a propus deja un set de recomandări pentru atenuarea pe termen scurt și mediu a efectelor avalanșei scumpirilor, atât pentru cetățeni, cât și pentru companii.
În întreaga Europă, prețurile energiei au explodat de-a lungul verii, iar în prezent s-a ajuns în situația ca această evoluție nefavorabilă să pună în pericol redresarea post-pandemie, care s-a însuflețit pe fondul procentului mare de cetățeni vaccinați, potrivit Rador.În scrisoarea de invitație la summit adresată liderilor de state, președintele Consiliului European, Charles Michel, menționează că punctul de plecare al analizei este recentul set de propuneri al Comisiei, atât că statele membre pot decide măsuri noi la nivel național și la nivel european.Discuțiile se anunță extrem de aprinse, pentru că statele membre au opinii diferite privind modul în care vor să intervină pe piața energiei. Franța și Spania cer inclusiv implicarea Uniunii în achiziționarea de energie, pentru a crește puterea de negociere cu furnizorii, în timp ce alte state vor intervenții minime ca să nu distorsioneze piața liberă.Între timp, se intensifică criticile la adresa Rusiei, care este acuzată că ar șantaja energetic Europa.
Citește și:
- 09:34 - Țara din Europa unde șoferii dau buzna doar ca să facă plinul. „Turismul la pompă” explodează la granițe
- 14:16 - România, printre puținele țări din UE unde benzina s-a ieftinit în aprilie. Situația motorinei
- 10:23 - Cât costă benzina și motorina luni, 25 mai. Unde găsesc șoferii cel mai ieftin carburant
- 09:26 - Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „România riscă să plătească miliarde pentru proiecte nucleare fără strategie și fără garanții reale”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














