Daniel Udrescu - Expert Contabil Judiciar - pune în discuție una dintre cele mai controversate întrebări din economie: este modelul PAYG un mecanism sustenabil sau funcționează după logica unei scheme de tip Ponzi? Pornind de la argumente juridice și economice, acesta explică lanțul logic care stă la baza concluziilor sale.
Dacă scoatem complet din discuție PAYG și plecăm doar de la logica juridică și economică, atunci lanțul logic este acesta:
Munca produce valoare economică.
Valoarea economică obținută prin muncă intră în patrimoniul persoanei.
Contribuția obligatorie la pensie este prelevată din acest patrimoniu privat. Patrimonial nu există nicio diferență între 100 de lei impozit, 100 de lei contribuție sau 100 de lei donație, toate reprezintă o diminuare a patrimoniului.
În momentul prelevării, are loc un transfer patrimonial forțat, impus prin lege.
Până aici nu există nicio controversă. De aici apare întrebarea juridică. Ce natură are patrimoniul transferat?
Există doar două posibilități logice.
Varianta 1
Funded Defined Contribution (FDC) transferat rămâne afectat scopului pentru care a fost colectat. Atunci trebuie să existe o evidență patrimonială a valorii transferate și o legătură între patrimoniul cedat și patrimoniul restituit.
Varianta 2
Patrimoniul transferat își pierde orice individualitate și devine venit general al statului. Atunci contribuția nu mai este, în realitate, o contribuție de asigurări sociale, ci o taxă destinată finanțării cheltuielilor publice.
Poate statul să califice juridic o prelevare obligatorie drept "contribuție de asigurări sociale", dacă după încasare patrimoniul transferat nu mai păstrează nicio legătură patrimonială, contabilă sau economică cu titularul contribuției?
Dacă o contribuție obligatorie este reținută timp de 35-40 de ani din venitul unei persoane, este firesc să te întrebi de ce nu există o rezervă patrimonială aferentă acelei contribuții. Într-un sistem complet capitalizat, fiecare generație și-ar constitui propriul capital pentru pensie.
Majoritatea statelor europene au ales PAYG, în care contribuțiile nu sunt considerate economisire individuală, ci resurse pentru plata pensiilor curente.
Invocarea solidarității între generații nu răspunde la întrebarea fundamentală, ce s-a întâmplat cu patrimoniul contributiv transferat de fiecare generație. Timp de aproximativ opt decenii, fiecare generație de salariați a plătit contribuții obligatorii pe întreaga durată a vieții active. Dacă aceste contribuții ar fi fost administrate ca un patrimoniu destinat exclusiv titularilor lor, fiecare generație și-ar fi constituit propria rezervă pentru pensie. Faptul că această rezervă nu există astăzi nu este consecința inexistenței contribuțiilor, ci a opțiunii statului de a utiliza permanent resursele acumulate pentru finanțarea obligațiilor curente ale sistemului. Solidaritatea explică mecanismul de finanțare ales de legiuitor, dar nu răspunde la problema patrimonială a contribuțiilor obligatorii și nici la întrebarea dacă valoarea economică transferată de contribuabil beneficiază de o protecție constituțională suficientă. Raspuns NU. Fondurile au fost confiscate.
Daniel Udrescu - CPA, Expert Contabil Judiciar, Auditor
