Creşterea preţurilor producţiei industriale în România, sub media UE, în iulie

Creşterea preţurilor producţiei industriale în România, sub media UE, în iulie
Statele membre unde preţurile producţiei industriale au înregistrat cel mai mic avans sunt: Cehia, Germania, Austria, Polonia şi România
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în iulie 2020, comparativ cu luna precedentă, o creştere de 0,4% în Uniunea Europeană (UE) şi un avans de 0,6% în zona euro, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat.
Statele membre unde preţurile producţiei industriale au înregistrat cel mai mic avans sunt: Cehia (0,1%), Germania, Austria şi Polonia (toate cu 0,2%) şi România, unde preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,3% în luna iulie, după o creştere de 0,8% în iunie.
Pe de altă parte, în ritm anual, luna iulie 2020 comparativ cu luna iulie 2019, în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere mai modestă decât în zona euro sau UE, potrivit Agerpres. În timp ce în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere de 1%, în zona euro s-au diminuat cu 3,3%, iar în UE au scăzut cu 3%. Preţurile producţiei industriale au scăzut în majoritatea statelor membre, în ritm anual, însă România se numără printre statele membre cu cele mai modeste scăderi, alături de Cehia (minus 0,1%), Ungaria (minus 0,3%), Bulgaria (minus 0,7%) şi Luxemburg (minus 0,8%).
Preţurile la producător sunt un factor important care influenţează inflaţia, pe care Banca Centrală Europeană vrea să o menţină sub, dar în apropiere, de 2% pe termen mediu. Orice modificare a preţurilor la porţile fabricilor se repercutează asupra costurilor finale pentru consumatori.
Anterior, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile sale estimări care arată că, în România, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 0,8% în iulie 2020 faţă de aceeaşi lună din anul precedent. În schimb, potrivit sursei citate, preţurile producţiei industriale (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 0,5%, faţă de luna iunie 2020.
Citește și:
- 08:41 - Primele nave reiau tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz după armistițiul dintre SUA și Iran
- 08:37 - România se numără printre statele UE cu cele mai accentuate scăderi ale prețurilor producției industriale în februarie 2026
- 12:47 - Colaps la Șantierul Naval Mangalia. Administratorul judiciar explică cauzele falimentului și planul de lichidare
- 10:56 - Damen Mangalia intră în faliment. Mii de oameni rămân fără loc de muncă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











