Metroul ar putea circula mai rar, iar vagoanele vor fi mai murdare. Sunt datorii uriașe

Culisele statului paralel | DEZVĂLUIRI, în exclusivitate, despre cum au fost ȘANTAJAȚI antreprenori români de constructorul Metroului Drumul Taberei
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanGarniturile metroului bucureștean ar putea circula la intervale mai mari de timp, iar în vagoane se va face mai puțină curățenia. Metrorex are datorii de peste 170 de milioane de lei către compania franceză Alstom, care se ocupă de întreţinerea trenurilor, iar aceasta a informat că va suspenda unele servicii.
De lunea viitoare, 11 iulie, Alstom nu va mai repara problemele apărute la aproape jumătate din trenuri, potrivit unui post TV. Mai precis, din 82 de garnituri, vor mai fi verificate doar 39.
De asemenea, nu se va mai face nici curățenie în interior, activitatea urmând a fi preluată de către angajaţii regiei de stat.
Într-un interviu recent acordat news.ro, președinetele pe Europa al companiei franceze a declarat că Metrorex datorează Alstom peste 33 de milioane euro, adică peste 160 de milioane lei, sumă ce corespunde unui an de plăţi restante. În prezent au fost deschise 2 acţiuni la Tribunalul Bucureşti.
Metrorex a comunicat că îşi va plăti datoriilela rectificarea bugetară. Liderii Metrorex au hotărât recent mărirea salariilor angajaţilor cu 7,5% din luna august, potrivit Club Feroviar.
Citește și:
- 09:39 - Reguli noi de la Primăria Capitalei. Ce pățesc bucureștenii care ignoră notificările de reabilitare a imobilelor
- 09:12 - CFR Marfă cere intrarea în faliment. Activitatea ar putea fi preluată de Carpatica Feroviar
- 11:43 - De ce a respins Radu Miruță proiectul de bugetul pentru Tarom?
- 23:42 - Război total între CNAIR și Ministerul Transporturilor. Compania atacă în instanță ordinul prin care proiecte uriașe au fost mutate la CNIR. Cristian Pistol: „Nu înțeleg rațiunea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














