Ministrul mediului promite iar lumină la sate. De promisiuni avem podul plin !

ANRE_reduce_ajutorul
Programul Casa Verde va fi reluat în octombrie, urmând ca prin Fondul de Mediu să fie alocați 100 de milioane de euro, afirmă ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu, promițând panouri cu celule fotovoltaice de producere a energii electrice, la 26.000 de gospodării.Beneficiarii vor putea deconta până la 4.600 de euro din totalul investiţiei, bani ce vor fi suportați din bugetul Administraţiei Fondului de Mediu, afirmă ministrul.În România există încă peste 21.000 de locuințe neelectrificate''Există deja ghidul pregătit şi în jur de 15 octombrie el o să fie şi lansat, un proiect pe care l-am îmbunătăţit anul acesta, respectiv vechiul program Casa verde, cel care dădea posibilitatea persoanelor fizice şi juridice să poată să acceseze Fondul de mediu să-şi monteze panouri solare pentru încălzirea cu apă caldă. (...) Am prins în bugetul Administraţiei Fondului de Mediu, buget care este deja în dezbatere publică pe site-ul ministerului şi va fi aprobat în şedinţa din 20 august, 100 de milioane de euro pentru ca 26.000 de gospodării să poată să-şi monteze celule fotovoltaice cu putere de instalare de 3 KW şi finanţarea va fi de maxim 4.600 de eurol'', a explicat Gavrilescu, citată de agenția publică.Totodată, ministrul a spus că în acest an demarează, în parteneriat cu Ministerul Energiei, un program de montare de panouri fotovoltaice pentru nouă mii de locuinţe neelectrificate, cu finanţare din Fondul de mediu, iar persoanele fizice interesate pot accesa aceşti bani începând cu 15 octombrie.
Citește și:
- 09:39 - Reguli noi de la Primăria Capitalei. Ce pățesc bucureștenii care ignoră notificările de reabilitare a imobilelor
- 09:12 - CFR Marfă cere intrarea în faliment. Activitatea ar putea fi preluată de Carpatica Feroviar
- 11:43 - De ce a respins Radu Miruță proiectul de bugetul pentru Tarom?
- 23:42 - Război total între CNAIR și Ministerul Transporturilor. Compania atacă în instanță ordinul prin care proiecte uriașe au fost mutate la CNIR. Cristian Pistol: „Nu înțeleg rațiunea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














