Când se plătesc, de fapt, pensiile pe luna iunie? 2,5 milioane de beneficiari mai au de astepta

Românii vor primi în septembrie pensiile recalculate
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanCei aproximativ 2,5 milioane de pensionari care primesc banii pe card mai au de așteptat câteva zile până la achitarea sumelor. Vestea bună este că o parte dintre ei vor primi bani și pe voucherele de alimente. Este vorba, pe lângă pensionarii sistemului public de pensii.
Conform Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), achitarea pensiilor pe carduri se face în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni.
În această situație de află circa 2,5 milioane de beneficiari.
Vestea bună pentru pensionari este că în luna iunie vor avea la dispoziţie mai mulţi bani pentru alimente, deoarece o parte dintre ei vor primi bani și pe voucherele de alimente. Aproximativ 2,6 milioane de români, beneficiari ai cardurilor sociale pentru alimente, vor primi o nouă tranșă de 250 de lei.
Este vorba, pe lângă pensionarii sistemului public de pensii., de persoane cu grad de handicap care au venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 de lei.
Recalcularea PENSIILOR. 99% din dosare sunt procesate! Anunțul lui Daniel Baciu
Citește și:
- 20:23 - Dragoș Pîslaru anunță tăierea masivă a sporurilor. Din 151 mai rămân doar 64. Ministrul promite că niciun salariu în plată nu va scădea și elimină excepțiile politice
- 19:46 - Modificări la OUG 32/2026. Cum se va schimba procesul de angajare a cetățenilor străini în România
- 16:24 - Stat vs. Privat: Antreprenorii cer reformă urgentă în fața privilegiilor salariale din sectorul bugetar
- 20:55 - Reacții dure după publicarea Legii Salarizării. Sindicatele din Sănătate anunță iminența unor proteste majore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News












