Ce se întâmplă cu Cota Unică și cu TVA, anul acesta? Anunțul premierului Ciolacu

Coaliția încă nu s-a decis: impozit progresiv sau cotă unică?
Șeful Executivului promite că, în 2025, nu se va umbla la Cota Unică și la TVA. Mai mult, Marcel Ciolacu se declară optimist și susține că economia României va înregistra o creștere de 2,5% anu acesta.
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, și mai mulți membri ai Guvernului au discutat miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini despre stabilitatea economică în actualul context internațional. Potrivit premierului, creșterea economică anul acesta e estimată la 2,5%, cota unică va fi menținută la 16% și nu se vor face schimbări în ce privește TVA.
Ciolacu, despre perspectivele economice în 2025
„Estimăm o creștere economică de 2,5% în acest an bazată pe investiții și atragerea de fonduri europene. Menținem cota unică de impozitare de 16% și Taxa pe Valoarea Adăugată. Păstrăm sub control cheltuielile bugetare, îmbunătățim colectarea pentru a încasa venituri mai mari și creăm premisele pentru a ne încadra, în acest an, în ținta de deficit bugetar de 7%. 2025 este primul din cei șapte ani de implementare a Planului Fiscal al României, agreat cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru consolidarea finanțelor țării”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Conform sursei citate, reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini au apreciat semnalul dat în piață de Guvern prin măsurile adoptate, inclusiv cele de reformă administrativă.
„Suntem aici să contribuim alături de Guvern la o revenire a creșterii economice, inclusiv din perspectiva competitivității”, a declarat Daniel Anghel, președinte al Consiliului Investitorilor Străini.
La reuniune s-a mai discutat despre implementarea PNRR, măsuri de susținere a investițiilor private și despre extinderea digitalizării sistemului fiscal.
Din partea Guvernului au mai participat la discuții vicepremierul Marian Neacșu, vicepremierul și ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan Radu Oprea.
Citește și:
- 09:00 - Schimbări majore la o mare companie aeriană: Mai puține curse în Orientul Mijlociu, extindere pe alte piețe
- 13:23 - Deficitul comercial al României a scăzut cu 15,6% la începutul anului 2026. Date oficiale INS
- 08:37 - România se numără printre statele UE cu cele mai accentuate scăderi ale prețurilor producției industriale în februarie 2026
- 18:33 - Radiografia falimentelor: Comerțul și Construcțiile, îngenunchiate de numărul mare de insolvențe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











