Cristian Ghinea, ales vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională a PE

ghinea
Cristian Ghinea, copreşedinte al delegaţiei Alianţei 2020 USR - PLUS în Parlamentul European, a fost ales marţi vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) din PE, informează alianţa prin intermediul unui comunicat."Fondurile europene reprezintă şansa reală de a dezvolta România. Ne batem aici pentru fonduri europene mai multe, mai bine folosite. Să urmărim mai atent impactul real, până în ultimul cătun, nu doar să plimbăm hârtii prin birocraţie. Voi lucra în Comisia REGI la cele mai importante regulamente ale fondurilor europene pentru următorii şapte ani. Apoi trebuie să pregătim în România o guvernare capabilă să modernizeze, să europenizeze România", a declarat Cristian Ghinea.Potrivit comunicatului transmis de alianţă, Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Cioloş, a precizat încă din timpul campaniei electorale că îşi doreşte o poziţie importantă în această comisie, "din care poate ajuta la negocierile din viitorul exerciţiu bugetar al UE, astfel încât ţara noastră să beneficieze de mai mulţi bani nerambursabili pentru dezvoltare".
Citește și:
- 09:12 - CFR Marfă cere intrarea în faliment. Activitatea ar putea fi preluată de Carpatica Feroviar
- 08:05 - Analiză Daniel Udrescu: Statul impozitează inflația. Statul nesocotește justa așezare a sarcinilor fiscale și necesitatea protecției proprietății
- 20:08 - Clubul milionarilor. România, în topul european al țărilor unde bogații devin și mai bogați
- 08:43 - Avertisment: România evită retrogradarea, însă ratingul de țară rămâne sub amenințare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














