Ajutor de la Guvern pentru pentru reabilitarea unor clădiri de patrimoniu cultural

Ajutor de la Guvern pentru pentru reabilitarea unor clădiri de patrimoniu cultural
Guvernul va contracta un împrumut în valoare de 216 milioane de euro pentru reabilitare
Șeful Cancelariei prim-ministrului - Ionel Dancă a anunțat, miercuri seara, la finalul ședinței de Guvern, că a fost adoptat morandumul privind aprobarea unui contract de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 216 milioane de euro. Fondurile vor fi destinate reabilitării unor clădiri de patrimoniu cultural.
„A fost aprobat un memorandum, în şedinţa de guvern, important pentru domeniul cultural. Este vorba despre aprobarea unui contract de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în valoare de 216 milioane de euro pentru reabilitarea unor clădiri de patrimoniu cultural sau construirea şi modernizarea unor astfel de obiective.
O mare parte din acest împrumut va fi folosit pentru Muzeul Naţional de Istorie, dar sunt şi alte obiective de investiţii importante, precum o operă nouă la Iaşi, Opera de la Cluj-Napoca şi aşezămintele Brătienilor din Bucureşti, Vila Florica din Argeş.
Sunt obiective culturale de investiţii care vor putea fi reabilitate, modernizate prin această facilitate de împrumut, în valoare de 216 milioane de euro, la care se adaugă contribuţia statului de aproximativ 20%, ceea ce înseamnă un buget total de 270 milioane de euro”, a precizat Ionel Dancă, la briefingul de după ședința de Guvern.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 22:32 - Anca Alexandrescu: Eu sunt doar o voce care duce mai departe niste mesaje. Orice ați face, nu-mi închideți gura și nici Realitatea. Nu ne vom opri
- 21:49 - Realitatea Plus, lăsată din nou fără emisie timp de trei ore. George Simion acuză „pumnul în gură pus democrației și libertății presei”
- 20:40 - Polițiștii din penitenciare cer la CCR blocarea legii salarizării
- 18:00 - Dragoș Pîslaru se duce la Bruxelles ca să-i convingă pe cei din Comisia Europeană că demnitarii nu merită creșteri salariale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














