ANAF dă gratis imobile confiscate. Ce condiții le pune viitorilor proprietari?

ANAF dă gratis imobile confiscate. Ce condiții le pune viitorilor proprietari?
Ce obligații au beneficiarii
Guvernul analizează posibilitatea de a valorifica imobile confiscate de ANAF. Acestea ar urma să intre în proprietatea autorităților locale, care trebuie însă să respecte două condiții privind exploatarea bunurilor.
Actul normativ, aflat în prima citire la Guvern, reglementează posibilitatea ca bunurile de natura clădirilor și a terenurilor aferente, indiferent de natura acestora, echipamente încorporate în acestea, clădiri speciale, precum și orice alte bunuri imobile, indiferent de natura acestora, intrate în proprietatea statului român prin confiscare, aflate în gestionarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, situate pe teritoriul unor unități administrative-teritoriale, să fie transferate în domeniul public al acestora, fără plată.
Ce obligații au beneficiarii
Beneficiarul transferului are obligativitatea de a respecta cumulativ mai multe condiții:
- nu poate transfera bunurile în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale
- nu le poate înstrăina prin vânzare-cumpărare pe o perioadă de 10 ani de la data transferului;
- va executa lucrările de reparații curente și întreținere, precum șu lucrările de modernizare/reabilitare/reparații capitale care sunt necesare;
- va utiliza bunurile astfel cum s-a angajat prin cererea de transfer.
„Acest transfer al bunurilor are ca scop dezvoltarea de proiecte investiționale pentru comunitățile locale, prin Politica de Coeziune, pentru implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență și pentru realizarea investițiilor din programe naționale finanțate de la bugetul de stat sau investiții din surse proprii ale autorităților publice locale sau județene”, a transmis Guvernul.
Citește și:
- 19:46 - Modificări la OUG 32/2026. Cum se va schimba procesul de angajare a cetățenilor străini în România
- 19:17 - Soluția de avarie pe Linia 5. Primăria Capitalei montează 5.000 de stâlpișori din cauciuc, după ce a „uitat” să prevadă separatoare în proiectul inițial
- 18:45 - S-au găsit bani prin SAFE, din buzunarul românilor, pentru drumul expres care va conecta frontiera cu Ucraina
- 18:16 - Schimbare majoră în Codul Fiscal: Dreptul de deducere a TVA nu se mai prescrie începând de azi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














