Angajații ANAF îți cer sporurile înapoi

Angajații ANAF îți cer sporurile înapoi
Inspectorii antifraudă au câştigat în instanță sporurile care ajung la un sfert din salariu
Sporurile de stres ale angajaților de la ANAF - Antifraudă au devenit subiect de scandal. Ele au fost reduse, în 2017, de la 25% la 5% pe motiv că nu erau suficienți bani la buget. Acum, angajații Ministerului Justiţiei să clarifice situația. Inspectorii antifraudă au câştigat în instanță sporurile care ajung la un sfert din salariu, potrivit Realitatea Plus.
Sindicaliștii spun că așteaptă soluții în special de la Ministerul Justiției.
Aceștia cer autorităților soluții pentru ca, pe viitor, astfel de procese să fie evitate sau să se desfășoare mai repede pentru ca instituția și angajații ANAF să nu aibă pierderi.
Totodată, vor să știe ce opțiuni au angajații care au pierdut în trecut procese asemănătoare, deși spețele erau aceleași cu ale celor care au avut câștig de cauză.
În 2017, șeful de atunci al ANAF a redus nivelul sporurilor la 5%, de la 25%, motivând că instituția nu a primit suficienți bani și spunând că instituția va reveni la nivelul anterior al sporurilor. Acest lucru nu s-a întâmplat la rectificările bugetare ulterioare, astfel că, în 2018, angajații au atacat decizia în instanță și au obținut anularea ei.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 10:38 - Eugen Rădulescu (BNR), verdict dur pentru administrația americană: Cum să nu intuiești închiderea Strâmtorii Ormuz? Nimic nu putea fi mai previzibil
- 20:42 - În ce țară se află cei mai stresați angajați din Europa? Date surprinzătoare despre piața muncii din România
- 19:59 - Apare o nouă pensie în România. Sistemul este inspirat din modelul american, unde contribuabilul ia deciziile principale
- 18:41 - Cazul Realitatea PLUS explodează în presa din SUA. Ana Maria Păcuraru, interviu exploziv cu ecou internațional - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











