Aplicația care fura datele de pe carduri, FluBot, distrusă de Europol - anunțul Poliției Române

hackeri354859retea
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanAutorităţile din 11 state, coordonate de Europol, au lucrat pentru dezafectarea aplicaţiei maliţioase FluBot, responsabilă pentru atacurile cibernetice de tip SMS. Atacurile au vizat şi mii de cetăţeni români, cu scopul de a obţine date sensibile.
”În contextul atacurilor cibernetice ce au vizat utilizatori ai terminalelor mobile din România, prin intermediul unor mesaje SMS trimise cu scopul de a extrage de la potenţialele victime date sensibile (personale, financiare şi de autentificare), Poliţia Română s-a alăturat unei operaţiuni internaţionale care a implicat autorităţi de aplicare a legii din 11 ţări. Acţiunea a dus la dezafectarea aplicaţiei maliţioase FluBot, un malware conceput pentru terminalele mobile Android”, a transmis, joi, Poliţia Română.Sursa citată a precizat că, în urma unei investigaţii complexe, care a implicat autorităţi de aplicare a legii din Australia, Belgia, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Spania, Suedia, Elveţia, Ţările de Jos şi Statele Unite ale Americii, cu coordonarea activităţii internaţionale desfăşurate de Europol - EC3, infrastructura informatică a aplicaţiei maliţioase FluBot a fost întreruptă cu succes, la începutul lunii mai, de către Poliţia olandeză, făcând această familie de malware inactivă.”Poliţia Română a pus la dispoziţie datele existente în investigaţia proprie şi a făcut parte din postul de comandă organizat în cadrul activităţii, iar, la nivel naţional, activităţile de cercetare penală continuă în cadrul unui dosar penal instrumentat de către D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală”, a mai transmis IGPR.
Cum funcționa FluBot
FluBot este un malware care țintește parolele și cardurile bancare salvate pe dispozitivele cu Android, împreună cu alte date potențial valoroase.
Citește și:
- 19:46 - Modificări la OUG 32/2026. Cum se va schimba procesul de angajare a cetățenilor străini în România
- 19:17 - Soluția de avarie pe Linia 5. Primăria Capitalei montează 5.000 de stâlpișori din cauciuc, după ce a „uitat” să prevadă separatoare în proiectul inițial
- 18:45 - S-au găsit bani prin SAFE, din buzunarul românilor, pentru drumul expres care va conecta frontiera cu Ucraina
- 18:16 - Schimbare majoră în Codul Fiscal: Dreptul de deducere a TVA nu se mai prescrie începând de azi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














