Bogdan Adimi, directorul Romprest, a ajuns în fața polițiștilor. Mafia gunoaielor, chemată să dea explicații despre Statul Paralel - VIDEO

Adimi la politie
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanBogdan Adimi, vicepreședintele companiei Romprest a fost chemat vineri la secția de poliție pentru a da explicații despre presiunile Statului Paralel din compania Romprest. Acesta a avut un comportament agresiv față de jurnaliști, potrivit Realitatea Plus.
O plângere la secția de poliție din sectorul 1 împotriva lui Bogdan Adimi, Orlando Valache și Ștefan Lefter, pentru grave abateri și încălcări ale legii de funcționare a mediului de afaceri din România. Primul venit la audieri a fost Adimi, care a fost însoțit de avocatul Mafiei Gunoaielor, Iancu Toader.
Audierile au loc în condițiile în care despre actuala conducere a companiei Rompres ar fi fost supusă unor presiuni din partea Statului Paralel și chiar ar fi avut legături cu acesta, prin intermediul omului de afaceri Dan Tocaci, audiat deja în dosarul DNA care-i vizează pe generalii Coldea și Dumbravă, potrivit Realitatea Plus.
Atât Adimi, cât și avocatul său au părăsit secția de poliție pe ușa din spate, iar cel dintâi a avut un comportament agresiv față de jurnaliști, când a fost luat la întrebări.
Bogdan Adimi, directorul Romprest, a ajuns în fața polițiștilor. Mafia gunoaielor, chemată să dea explicații despre Statul Paralel - VIDEO
Bombă în dosarul Coldea la DNA: Bogdan Adimi se pregătește să plece din țară
Anca Alexandrescu: „Bogdan Adimi mă amenință de 3 ani să nu fac emisiuni cu mafia gunoaielor. Nu pot să nu vorbesc despre furturile din banii
https://www.youtube.com/embed/SBiYZPnkDj8?si=VC0eOjuEmpubhSQu&start=3
Citește și:
- 16:24 - Stat vs. Privat: Antreprenorii cer reformă urgentă în fața privilegiilor salariale din sectorul bugetar
- 15:54 - Sindicatele din Sănătate amenință cu proteste masive, revoltate de proiectul legii salarizării: „Inechitabilă, incompletă și profund defavorabilă”
- 12:53 - Când ești obligat să permiți accesul asociației de proprietari în apartament și ce riști dacă refuzi
- 10:47 - Becuri care pâlpâie, electrocasnice care se defectează. Un sibian a forțat ANRE să sancționeze distribuitorul de energie și a schimbat regula jocului
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














