Ciolacu, după discuția cu delegația FMI: Am dori să rediscutăm după primul trimestru. FMI ar fi recomandat majorarea taxelor și impozit progresiv - SURSE

Guvernul anunţă modificări ale Codului fiscal. Se aplică de la 1 ianuarie 2024!
Vizita FMI în România s-a încheiat, iar experții vin cu recomandări dure pentru țara noastră. Noi taxe, dar și amânarea creșterii pensiilor sunt printre solicitările FMI aduse încă din luna decembrie. În schimb, premierul Marcel Ciolacu a afirmat, după discuții, că semnalele privind colectarea din ianuarie sunt îmbucurătoare şi "am dori să rediscutăm proiecţiile împreună cu echipa FMI , după încheierea primului trimestru din 2024.
Specialiștii FMI au stat de vorbă cu ministrul de Finanțe Marcel Boloș, cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu și cu premierul Marcel Ciolacu.
Întrevederea a avut loc joi la Palatul Victoria, la încheierea vizitei obişnuite a FMI dedicată analizei evoluţiei economice şi financiare şi de actualizare a perspectivelor macroeconomice ale României.
“Măsurile de reformă bugetară şi instrumentele digitale de combatere a evaziunii fiscale decise la finalul lui 2023 şi implementate de la începutul acestui an îşi vor face simţite efectele în următoarele luni. Printr-o colectare mai bună în România, vom continua reducerea deficitului”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
“Semnalele pe care le avem deja pentru luna ianuarie sunt îmbucurătoare şi am dori să rediscutăm proiecţiile împreună cu echipa FMI, după încheierea primului trimestru din 2024,” a adăugat prim-ministrul.
FMI avea pe lista de propuneri o singură cotă TVA, eșalonarea recalculării pensiilor și impozit progresiv pe salariu care să ajungă la 25% în funcție de cât câștigi.
De asemenea, experții internaționali au recomandat ca recalcularea pensiilor să fie dată în mai multe tranșe. Fondul propune impozit progresiv de până la 25% pe salariile de peste 8.000 de lei, dar și o singură cotă de TVA în România.
Citește și:
- 10:38 - Eugen Rădulescu (BNR), verdict dur pentru administrația americană: Cum să nu intuiești închiderea Strâmtorii Ormuz? Nimic nu putea fi mai previzibil
- 20:42 - În ce țară se află cei mai stresați angajați din Europa? Date surprinzătoare despre piața muncii din România
- 19:59 - Apare o nouă pensie în România. Sistemul este inspirat din modelul american, unde contribuabilul ia deciziile principale
- 18:41 - Cazul Realitatea PLUS explodează în presa din SUA. Ana Maria Păcuraru, interviu exploziv cu ecou internațional - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











