Economist de top, predicție sumbră: România va ajunge să nu mai poată plăti nici dobânzile la împrumuturi

ROMÂNIA, PE MARGINEA PRĂPASTIEI: DUPĂ ALEGERI LOVEȘTE CRIZA
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanEconomistul Radu Georgescu lansează un avertisment dur privind sustenabilitatea finanțelor publice ale României. Într-o analiză recentă, acesta a afirmat că țara se apropie de un punct critic în care dobânzile împrumuturilor contractate de stat vor deveni nesustenabile, iar singura soluție va și o nouă majorare de taxe.
„România alocă mai mult pentru plata dobânzilor decât pentru Învățământ sau Apărare,” a subliniat Georgescu, facând o comparație între serviciul datoriei publice, care a ajuns să consume 4,8% din PIB și alocarea bugetară pentru Educație, de numai 3,5% din PIB.
Potrivit acestuia, datoria publică a crescut accelerat în ultimii 15 ani, ajungând la peste 1.020 de miliarde de lei. Georgescu avertizează că statul nu va reuși să achite integral obligațiile financiare și va continua să se împrumute pentru a plăti ratele și dobânzile scadente.
„Dacă situația se menține, România riscă să ajungă în punctul în care nu va mai putea acoperi nici măcar dobânzile aferente datoriei,” a explicat economistul, adăugând că acest scenariu ar putea genera un dezechilibru economic major.
În plus, Georgescu critică modul în care au fost folosite fondurile atrase prin împrumuturi, susținând că o mare parte au fost direcționate către consum și creșterea aparatului bugetar, în detrimentul investițiilor strategice. Acest model, spune el, a contribuit la adâncirea discrepanțelor regionale și la o dezvoltare inegală.
Citește și:
- 15:54 - Sindicatele din Sănătate amenință cu proteste masive, revoltate de proiectul legii salarizării: „Inechitabilă, incompletă și profund defavorabilă”
- 12:53 - Când ești obligat să permiți accesul asociației de proprietari în apartament și ce riști dacă refuzi
- 10:47 - Becuri care pâlpâie, electrocasnice care se defectează. Un sibian a forțat ANRE să sancționeze distribuitorul de energie și a schimbat regula jocului
- 10:44 - Analiză Daniel Udrescu: ANAF realizează și control fiscal internațional
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














