FMI, în vizită în România pentru evaluarea stării economiei

FMI
O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jaewoo Lee, se va afla la Bucureşti în perioada 27 mai - 7 iunie."Luni, o echipă FMI, condusă de Jaewoo Lee, a început o vizită de două săptămâni la Bucureşti, pentru a realiza evaluarea anuală a economiei româneşti, cunoscută sub denumirea Consultare pe Articolul IV. Echipa va discuta cu autorităţile române evoluţiile şi politicile economice. Vor avea loc întâlniri cu oficiali de la Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Banca Naţională a României (BNR) şi alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale", a declarat reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Alejandro Hajdenberg.Misiunea va da publicităţii o declaraţie la încheierea vizitei şi ar urma să susţină o conferinţă de presă la finalul vizitei, în data de 7 iunie, se arată într-un comunicat al Fondului Monetar Internaţional.În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.
Citește și:
- 16:24 - Stat vs. Privat: Antreprenorii cer reformă urgentă în fața privilegiilor salariale din sectorul bugetar
- 15:54 - Sindicatele din Sănătate amenință cu proteste masive, revoltate de proiectul legii salarizării: „Inechitabilă, incompletă și profund defavorabilă”
- 12:53 - Când ești obligat să permiți accesul asociației de proprietari în apartament și ce riști dacă refuzi
- 10:47 - Becuri care pâlpâie, electrocasnice care se defectează. Un sibian a forțat ANRE să sancționeze distribuitorul de energie și a schimbat regula jocului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














