Google lansează Inițiativa de Conectare India–America pentru infrastructura IA

Google lansează Inițiativa de Conectare India–America pentru infrastructura IA
Amplu proiect de infrastructură care prevede instalarea unor cabluri submarine dedicate conectivității pentru Inteligența Artificială (IA) între India, SUA și puncte strategice din emisfera sudică.
Directorul executiv al Google, Sundar Pichai, a anunțat lansarea „Inițiativei de Conectare India–America”, un amplu proiect de infrastructură care prevede instalarea unor cabluri submarine dedicate conectivității pentru Inteligența Artificială (IA) între India, Statele Unite și puncte strategice din emisfera sudică, relatează EFE.
Anunțul a fost făcut în cadrul „Summitului India – Impactul Inteligenței Artificiale”, desfășurat la New Delhi. Pichai a subliniat că inițiativa va crea noi rute de cabluri submarine pentru a îmbunătăți conectivitatea IA între India și SUA, dar și către alte regiuni din sudul global, reducând latența și crescând capacitatea de procesare a datelor în timp real.
Proiectul vine într-un moment în care India își consolidează poziția ca hub digital major pentru Google în afara SUA. Infrastructura va susține funcționarea unui nou centru integral de Inteligență Artificială în Visakhapatnam, oraș-port ales strategic pentru amplasarea punctelor de ancorare ale conexiunilor internaționale prin fibră optică.
Totodată, Pichai a anunțat lansarea unor programe extinse de formare profesională, inclusiv un nou Certificat Profesional Google în IA, menit să sprijine dezvoltarea competențelor necesare în noua economie digitală.
Google va investi 15 miliarde de dolari în operațiunile sale din India în următorii cinci ani, fonduri destinate dezvoltării infrastructurii, formării specialiștilor și construirii primului său centru complet dedicat inteligenței artificiale din această țară.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 06:27 - Viscolul pune la pământ solariile și lasă legumicultorii în pragul falimentului FOTO+VIDEO
- 21:18 - Donald Trump majorează taxele vamale globale la 15%
- 21:11 - Slovacia amenință că va opri exporturile de electricitate către Ucraina
- 13:18 - Ucraina, România și Republica Moldova înființează Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


_02b660f80a.webp)









