Guvernatorul Băncii Franței, François Villeroy de Galhau, își anunță demisia înainte de finalul mandatului

Guvernatorul Băncii Franței, François Villeroy de Galhau, își anunță demisia înainte de finalul mandatului
Guvernatorul Băncii Franței, François Villeroy de Galhau, a anunțat luni că va demisiona din funcție la mijlocul acestui an
Guvernatorul Băncii Franței, François Villeroy de Galhau, a anunțat luni că va demisiona din funcție la mijlocul acestui an, o decizie surprinzătoare în condițiile în care mandatul său urma să se încheie abia la sfârșitul lunii octombrie 2027, relatează France 24.
„Cei aproape unsprezece ani la conducerea Băncii Franței și în serviciul euro sunt și vor rămâne punctul culminant al carierei mele publice”, a declarat Villeroy de Galhau într-un comunicat al băncii centrale. Într-o scrisoare adresată angajaților instituției, acesta a subliniat că decizia a fost luată „complet independent” și a fost deja comunicată președintelui Emmanuel Macron, Guvernului francez și președintei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.
În vârstă de 66 de ani, fost bancher la BNP Paribas, Villeroy de Galhau conduce Banca Franței din noiembrie 2015 și a fost reconfirmat în 2021 pentru un al doilea mandat de șase ani. El a precizat că perioada până la începutul lunii iunie este suficientă pentru a asigura o tranziție fără probleme.
În ultimul deceniu, guvernatorul a traversat o serie de crize majore — de la primul mandat al lui Donald Trump, la pandemia de Covid-19 și războiul din Ucraina — și a coordonat o amplă reorganizare a Băncii Franței, reducând personalul cu aproape 30% și lansând construcția unei noi imprimerii de bancnote. Instituția are, pe lângă rolul său în politica monetară, atribuții-cheie precum combaterea supraîndatorării și stabilirea ratei dobânzii pentru Livret A.
După plecarea de la bancă, Villeroy de Galhau va prelua președinția Fundației Apprentis d’Auteuil, dedicată protecției copilului. Demisia sa anticipată îi oferă președintelui Emmanuel Macron posibilitatea de a numi un succesor, decizie ce va trebui validată și de comisia de finanțe a Adunării Naționale.
Citește și:
- 20:23 - Dragoș Pîslaru anunță tăierea masivă a sporurilor. Din 151 mai rămân doar 64. Ministrul promite că niciun salariu în plată nu va scădea și elimină excepțiile politice
- 19:46 - Modificări la OUG 32/2026. Cum se va schimba procesul de angajare a cetățenilor străini în România
- 19:17 - Soluția de avarie pe Linia 5. Primăria Capitalei montează 5.000 de stâlpișori din cauciuc, după ce a „uitat” să prevadă separatoare în proiectul inițial
- 18:45 - S-au găsit bani prin SAFE, din buzunarul românilor, pentru drumul expres care va conecta frontiera cu Ucraina
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














