Ministrul Energiei: Am lansat în dezbatere ghiduri pentru accesarea a sute de milioane de euro din PNRR

Ministrul Energiei: Am lansat în dezbatere ghiduri pentru accesarea a sute de milioane de euro din PNRR
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat, miercuri, că a lansat în dezbatere ghiduri pentru accesarea a sute de milioane de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat, miercuri, că a lansat în dezbatere ghiduri pentru accesarea a sute de milioane de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„Am lansat în dezbatere publică mai multe ghiduri pentru accesarea a sute de milioane de euro din PNRR. Criza actuală a energiei ne-a demonstrat, din nou, că soluţia pe termen lung stă în investiţii serioase în domeniul energiei. Resurse financiare există, inclusiv în PNRR.
Vom lansa mai multe call-uri de proiecte în vederea accesării celor 1,62 miliarde euro. Punctual, la sfârşitul lunii martie vom lansa mai multe call-uri de proiecte pentru investiţii în noi capacităţi de producţie electrică din surse regenerabile, pentru dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaze, flexibile şi de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică şi termică (CHP) în termoficarea urbană. Am încredere că aceşti bani vor fi accesaţi şi vom avea proiecte finalizate începând cu anul 2024”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, pentru investiţii în sectorul energetic din România, PNRR, în baza prevederilor Regulamentului CE nr. 241/2021, prevede o alocare la 1,62 miliarde euro, iar perioada de implementare este până în august 2026.
Ghidurile publicate miercuri vizează accesarea de fonduri europene pentru noi capacităţi de producţie electrică din surse regenerabile, capacităţi producţie energie în cogenerare şi capacităţi de producţie hidrogen verde.
„Investiţiile în energie cu fonduri din PNRR - Primul pas: 875 milioane de euro pentru noi capacităţi de producţie electrică din surse regenerabile, capacităţi producţie energie în cogenerare şi capacităţi de producţie hidrogen verde”, se precizează în comunicat.
Citește și:
- 20:23 - Dragoș Pîslaru anunță tăierea masivă a sporurilor. Din 151 mai rămân doar 64. Ministrul promite că niciun salariu în plată nu va scădea și elimină excepțiile politice
- 19:46 - Modificări la OUG 32/2026. Cum se va schimba procesul de angajare a cetățenilor străini în România
- 19:17 - Soluția de avarie pe Linia 5. Primăria Capitalei montează 5.000 de stâlpișori din cauciuc, după ce a „uitat” să prevadă separatoare în proiectul inițial
- 18:45 - S-au găsit bani prin SAFE, din buzunarul românilor, pentru drumul expres care va conecta frontiera cu Ucraina
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














