Peste 50.000 de turiști, de 1 mai pe LITORAL. Costinești, ocupat 100%!

Peste 50.000 de turiști, de 1 mai pe LITORAL. Costinești, ocupat 100%!
TuriştiI au optat pentru Mamaia, Costineşti şi Vama Veche
Peste 50.000 de turişti au petrecut minivacanţa de 1 Mai în staţiunile de pe litoralul românesc, estimează patronatele din turism. Staţiunile cele mai căutate au fost acelea unde au fost organizate evenimente.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de RESTO Constanţa, cei mai mulţi turişti au optat pentru Mamaia, Costineşti - staţiune ocupată 100% - şi Vama Veche.
"Primul weekend pe Litoral a adus peste 50.000 turişti în staţiunile de pe la malul marii! Aşa cum am estimat, vremea frumoasă a convins, pe ultima sută de metri, zeci de mii de români, care au ales să petreacă weekend-ul pe litoralul românesc, unde au avut parte de prima mini vacanţă la mare - fără restricţii! Conform aşteptărilor noastre, staţiunile cu cel mai mare grad de ocupare au fost Mamaia - Mamaia Nord, Costineşti şi Vama Veche - adică acele staţiuni în care au fost organizate şi bine promovate evenimente - de la Festivaluri de muzică (Sunwaves în Mamaia şi 'Beach, Please' la Costineşti), la cele gastronomice ('Festival du Bonheur - pour les gourmands' la Mamaia) şi la nenumărate petreceri şi evenimente în Cluburi, terase şi Restaurante", a declarat Corina Martin.
Și Eforie a atras turişti şi public specific, conform profilului de staţiune balneară, cu turişti care au ales mai multă linişte şi relaxare, dar şi servicii de cazare şi SPA.
"Fără îndoială, marea surpriză a reprezentat-o Festivalul de la Costineşti, 'Beach, Please', aflat la prima sa ediţie - încă o dovadă că evenimentele sunt cele care atrag şi conving turiştii să aleagă o anumită destinaţie. Grad de ocupare de 100% în staţiune, pentru prima dată de 1 Mai, după foarte mulţi ani", a mai spus reprezentanta RESTO.
Evenimentul gastronomic, Carnexpo Grill îşi deschide porţile pe 5 mai, pe plajele Phoenicia Blue View Olimp şi reprezintă marea întâlnire a industriei HoReCa naţionale şi locale, între distribuitori, producători, furnizori şi operatorii HoReCA de pe Litoral.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 16:24 - Stat vs. Privat: Antreprenorii cer reformă urgentă în fața privilegiilor salariale din sectorul bugetar
- 15:54 - Sindicatele din Sănătate amenință cu proteste masive, revoltate de proiectul legii salarizării: „Inechitabilă, incompletă și profund defavorabilă”
- 12:53 - Când ești obligat să permiți accesul asociației de proprietari în apartament și ce riști dacă refuzi
- 10:47 - Becuri care pâlpâie, electrocasnice care se defectează. Un sibian a forțat ANRE să sancționeze distribuitorul de energie și a schimbat regula jocului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














