Sebastian Dobrincu, tânărul milionar din IT, vrea contract prenupțial: "Mi se pare mai safe"

sebastian-dobrincu_2e4f61fea1 (1)
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanTânărul milionar din IT, Sebastian Dobrincu, vrea să încheie un contract prenupțial înainte de a-și lega destinele de cântăreața Ioana Ignat. Decizia a fost luată după ce a fost sfătuit de apropiați.
La doar 24 de ani și după doi ani de relație, programatorul de succes și geniul din IT își ia măsurile necesare înainte de a se căsători cu frumoasa artistă. Milionar în euro de la o vârstă foarte fragedă, spune că a fost îndrumat de oamenii mai în vârstă din jurul său.
ADVERTISING
După doi ani de relație, tânărul milionar Sebastian Dobrincu se gândește să ia în calcul un contract prenupțial ca să nu își piardă averea în cazul unui divorț.
"Este o formalitate birocratica puțin importantă pentru mine. Nu pot sa zic ca mă gândesc noaptea la asta. Mi se pare mai safe sa existe decât să nu existe. Vreau ca femeia de lângă mine să fie de acord să clădim și să împărțim împreună.", a declarat milionarul. Cei doi ar urma să stabilească în fața avocaților cum sunt împărțite mai exact bunurile, și mai ales, averea milionarului."Contract prenuptial, ok. Nu-mi caut confortul în treaba asta, adică sunt dispus să împart tot cu femeia de lângă mine. Dar e o formalitate birocratica foarte necesara", a mai adăugat Sebastian.
Tânărul milionar de 24 de ani spune că e dispus să plătească tot timpul masa în oraș, cât timp are bani la el. Averea sa este estimată la 2 milioane de dolari.
Iubita sa, Ioana Ignat are tot 24 de ani și s-a lansat în industria muzicală de acum 7 ani.
Citește și:
- 22:32 - Anca Alexandrescu: Eu sunt doar o voce care duce mai departe niste mesaje. Orice ați face, nu-mi închideți gura și nici Realitatea. Nu ne vom opri
- 21:49 - Realitatea Plus, lăsată din nou fără emisie timp de trei ore. George Simion acuză „pumnul în gură pus democrației și libertății presei”
- 20:40 - Polițiștii din penitenciare cer la CCR blocarea legii salarizării
- 18:00 - Dragoș Pîslaru se duce la Bruxelles ca să-i convingă pe cei din Comisia Europeană că demnitarii nu merită creșteri salariale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














