ȘEDINȚA COALIȚIEI: PACHETUL 2 DE MĂSURI DE REFORMĂ URMEAZĂ SĂ FIE APROBAT DUPĂ RECTIFICAREA BUGETARĂ

ȘEDINȚA COALIȚIEI: PACHETUL 2 DE MĂSURI DE REFORMĂ URMEAZĂ SĂ FIE APROBAT DUPĂ RECTIFICAREA BUGETARĂ
O parte din măsuri vor fi aprobate prin angajarea răspunderii
Coaliția de guvernare a stabilit miercuri ca pachetul 2 de măsuri de reformă să fie aprobat după rectificarea bugetară, în cursul lunii august, au precizat, pentru AGERPRES, surse politice.
Potrivit acestora, în discuție pentru a intra în pachetul 2 sunt, pe de o parte, măsuri care vizează 'tăieri de sinecuri și privilegii, inclusiv pensiile speciale ale magistraților', iar, pe de altă parte, măsuri care vizează modificarea Legii insolvenței, taxarea capitalului și transferurile de capital.
O parte din măsurile care vor fi cuprinse în pachetul 2 vor fi aprobate prin angajarea răspunderii de către Guvern în Parlament, au indicat sursele citate.
Conform acestora, după rectificarea bugetară se vor cunoaște și resursele financiare care pot fi alocate proiectelor din Programul 'Anghel Saligny'. Între timp, la Ministerul Dezvoltării se analizează proiect cu proiect.
Nu în ultimul rând, în cadrul ședinței s-a stabilit clar un mecanism de luare a deciziilor: fiecare proiect va fi discutat mai întâi în coaliție, cu miniștri de resort, și apoi se va comunica public.
Partidele din coaliție vor avea la dispoziție o săptămână să aducă îmbunătățiri proiectului supus discuției, au mai precizat sursele citate. AGERPRES
Citește și:
- 16:24 - Stat vs. Privat: Antreprenorii cer reformă urgentă în fața privilegiilor salariale din sectorul bugetar
- 15:54 - Sindicatele din Sănătate amenință cu proteste masive, revoltate de proiectul legii salarizării: „Inechitabilă, incompletă și profund defavorabilă”
- 12:53 - Când ești obligat să permiți accesul asociației de proprietari în apartament și ce riști dacă refuzi
- 10:47 - Becuri care pâlpâie, electrocasnice care se defectează. Un sibian a forțat ANRE să sancționeze distribuitorul de energie și a schimbat regula jocului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














