Studiu Deloitte: Cele mai mari creșteri ale inflației în Europa Centrală, estimate pentru România și Polonia

studiu deloitte
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanDirectorii financiari din Europa Centrală estimează că cele mai ridicate rate ale inflaţiei vor fi în Polonia şi România, iar cea mai mare ameninţare pentru companii, în următorul an, este scăderea cererii, pe fondul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
Directorii financiari din șase țări central-europene (România, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia) au atins un nivel record de pesimism, iar încrederea lor în evoluţia economiei şi a întregului mediu de afaceri continuă să scadă. pe fondul incertitudinii create de pandemia de Covid-19, potrivit studiului Deloitte CE CFO Survey, publicat de Business Review.Aproape trei sferturi dintre participanţi (72%) au declarat că sunt mai puţin optimişti în privința perspectivelor financiare ale companiei lor decât înainte de pandemie, polonezii fiind cei mai pesimişti (79%), urmaţi de români (75%).Schimbarea de atitudine este semnificativă și prin comparație cu rezultatele studiului precedent. Practic, nivelul de incertitudine economică şi financiară s-a dublat, de la 36%, înainte de pandemie, la 70%, în perioada pandemiei și a crizei economice generate de aceasta.În acest context, majoritatea directorilor financiari, indiferent de domeniul în care activează, consideră că în 2020 şi la începutul lui 2021 nu sunt condiții favorabile pentru a-și asuma riscuri suplimentare privind deciziile financiare. Cele mai mari temeri pe acest palier sunt în România (96%), iar la mică distanță se află Estonia (94%) şi Polonia (92%).În privința evoluției inflației în perioada următoare, cei mai pesimiști sunt directorii financiari din România, care estimează o rată de 4,7% și cei din Polonia, cu o estimare de 5,2%. La polul opus, repondenții din țările baltice, unde euro este monedă oficială, au temeri ceva mai mici.
Citește și:
- 15:54 - Sindicatele din Sănătate amenință cu proteste masive, revoltate de proiectul legii salarizării: „Inechitabilă, incompletă și profund defavorabilă”
- 12:53 - Când ești obligat să permiți accesul asociației de proprietari în apartament și ce riști dacă refuzi
- 10:47 - Becuri care pâlpâie, electrocasnice care se defectează. Un sibian a forțat ANRE să sancționeze distribuitorul de energie și a schimbat regula jocului
- 10:44 - Analiză Daniel Udrescu: ANAF realizează și control fiscal internațional
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














