SUA au impus sancţiuni împotriva Băncii Centrale a Iranului

UE Iran 06 August 2018
SUA au instituit sancţiuni împotriva Băncii Centrale a Iranului, a anunţat vineri la Casa Albă, în faţa presei, preşedintele Donald Trump, care a vorbit despre ''sancţiunile cele mai severe impuse vreodată unei ţări'', decizie ce vine la aproape o săptămână după atacul cu drone şi rachete asupra unor importante instalaţii petroliere saudite pus de Washington pe seama Teheranului, relatează Reuters, AFP şi EFE.Trump nu a oferit alte detalii despre aceste sancţiuni, menţionând însă că ele lovesc ''direct foarte sus''.Vorbind la rândul său în faţa presei, secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a spus că banca centrală este ultima sursă de fonduri a Teheranului.Întrebat despre posibilitatea unor represalii militare împotriva Iranului, Trump a răspuns că SUA sunt mereu pregătite şi că o acţiune militară a fost mereu o posibilitate.Autorităţile saudite au prezentat public miercuri resturi ale dronelor şi rachetelor care au fost lansate sâmbătă asupra rafinăriei de la Abqaiq, cea mai mare din lume, şi asupra exploatării petroliere de la Khurais. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Arabia Saudită, col. Turki al-Malki, a afirmat că 18 drone şi 7 rachete de croazieră au fost lansate asupra celor două instalaţii vizate dinspre nord, negând aşadar că atacul ar fi fost executat de rebelii houthi din Yemen.Iranul a respins orice implicare şi a transmis, prin vocea ministrului său de externe, Mohammad Javad Zarif, că eventuale lovituri militare americane ori saudite împotriva Iranului vor avea drept consecinţă un ''război total''. ''Nu vom clipi dacă va trebui să ne apărăm teritoriul'', a mai spus acesta într-o declaraţie acordată postului CNN.
Citește și:
- 10:38 - Eugen Rădulescu (BNR), verdict dur pentru administrația americană: Cum să nu intuiești închiderea Strâmtorii Ormuz? Nimic nu putea fi mai previzibil
- 20:42 - În ce țară se află cei mai stresați angajați din Europa? Date surprinzătoare despre piața muncii din România
- 19:59 - Apare o nouă pensie în România. Sistemul este inspirat din modelul american, unde contribuabilul ia deciziile principale
- 18:41 - Cazul Realitatea PLUS explodează în presa din SUA. Ana Maria Păcuraru, interviu exploziv cu ecou internațional - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











