Valoarea tichetelor de masă ar putea creşte de la 1 iulie

Valoarea tichetelor de masă ar putea creşte de la 1 iulie
Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social a discutat o propunere conform căreia valoarea tichetelor de masă ar putea crește la 35 sau 40 de lei începând cu data de 1 iulie
În cadrul unei reuniuni la care a participat premierul Nicolae Ciucă, Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social a discutat o propunere conform căreia valoarea tichetelor de masă ar putea crește la 35 sau 40 de lei începând cu data de 1 iulie.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a participat, la Palatul Victoria, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Întâlnirea, la care alături de ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, şi ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, au mai participat reprezentanţi ai Guvernului, ai Confederaţiilor sindicale şi patronale, a avut loc în contextul modificărilor şi completărilor la Legea nr. 367/2022 privind dialogul social şi Legea nr. 53/2003 – Codul muncii precum şi a Ordinului pentru stabilirea valorii nominale a tichetelor de masă.
„În cadrul reuniunii, s-au dezbătut propunerile organizaţiilor sindicale de modificare şi completare la Legii 367/2022 privind Dialogul Social. În urma discuţiilor, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus ca până pe 15 mai, Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale să agreeze formula finală pentru viitorul cadru normativ.
În privinţa modificării valorii nominale a tichetelor de masă, ministrul Finanţelor a prezentat propunerea de a mări cuantumul acestora la 35 de lei sau la 40 de lei”, potrivit unui comunicat de presă.
Executivul precizează că ambele propuneri urmează a fi analizate în forurile statutare ale organizaţiilor patronale, urmând ca decizia să vizeze aplicarea noii valori nominale de la 1 iulie a.c.
Citește și:
- 10:38 - Eugen Rădulescu (BNR), verdict dur pentru administrația americană: Cum să nu intuiești închiderea Strâmtorii Ormuz? Nimic nu putea fi mai previzibil
- 20:42 - În ce țară se află cei mai stresați angajați din Europa? Date surprinzătoare despre piața muncii din România
- 19:59 - Apare o nouă pensie în România. Sistemul este inspirat din modelul american, unde contribuabilul ia deciziile principale
- 18:41 - Cazul Realitatea PLUS explodează în presa din SUA. Ana Maria Păcuraru, interviu exploziv cu ecou internațional - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











